Follow reteteistete on Twitter

Bulz cu nuci și chimen

De trebuință

1 cană de mălai
1 lingură de ulei de măsline
200 gr de brânză de burduf (sau telemea sfărâmată)

De aromat

1 pumn de nuci (sau semințe de dovleac ori de floarea soarelui)
1 linguriță de chimen

retete usoare

 

 

 

 

bulz cu nuci si chimen

Pentru rețeta simplă și rapidă de azi, am combinat o delicatesă a bucătăriei românești cu ce am învățat despre brânză de la marii ei artiști. Pun francezii nuci? Punem și noi. Are Gouda chimen? Bune-s semințele parfumate și în telemea. Grație bogăției de arome, ne-a ieșit un bulz mai dietetic, care nu cere cu tot dinadinsul unt în inimă și smântână pe deasupra.

Mai întâi meșterești o mămăligă vârtoasă. Pui la fiert trei căni de apă cu un praf de sare și – mare taină – o lingură de ulei, să nu se lipească (prea tare) mămăliga. Când apa e aproape să dea în clocot, ningi mălaiul mestecând în continuu să nu se adune-n cocoloașe. Continui să făcăluiești la foc mic până se gătează mămăliga.

Cât se răcește mămăliga, amesteci într-un castron nucile sfărâmate cu brânza și chimenul. Pe urmă învelești un boț de umplutură în mămăligă, rotunjind frumos bulzul. Decorezi guguloaiele dolofane cu fulgi de porumb și le dai la cuptor cam 30 de minute, până se formează o coajă crocantă.

Servești bulzul ăsta oarecum fusion cu neaoșă smântână, sau, mai dietetic, iaurt. Poftă sănătoasă!

bulz cu nuci si chimen

 

Orez cu ciuperci si vinete

Supă de orez negru cu ghimbir și curry

Curiozități culinare

 

Google Analytics Alternative