Follow reteteistete on Twitter

Muschi de vitel cu bourbon

De trebuință

500 gr muşchi de viţel
50 ml de bourbon
Sucul de la o lămâie
3 linguri de ulei de măsline
Ciuperci şi roşii pentru garnitura la grătar

 

retete usoare

 

 

 

 

 

 

 

 

 

muschi de vitel cu bourbon

Dacă te uiţi la ingredientul vedetă şi la cât de simplă şi rapidă e reţeta, mai c-ai zice că m-am dat pe fast food. Adevărul e undeva la mijloc. Deşi n-am robotit trei ceasuri la plită, friptura fragedă şi aromată se încadrează lejer în categoria yummy!!! Aşa că hai să negociem – gourmet fast food e bine?

Înainte să-ţi spun ce şi cum, trebuie să-ţi dezvălui secretul din spatele acestei reţete uşoare şi sănătoase. Atât sucul de lămâie, cât şi alcoolul frăgezesc foarte bine carnea crudă – să-mi aduci aminte să-ţi zic de o celebră reţetă scoţiană de somon marinat în whisky!!!
Iar când le combini, viţelul, oricum delicat, efectiv se topeşte în gură!

Aşadar, amestecă într-un castron de porţelan sucul de lămâie, bourbonul şi uleiul. Taie muşchiul de viţel în felii groase de două degete pe care le laşi la marinat în frigider măcar un ceas – ideal ar fi peste noapte, dacă ai răbdare!

Când te-a răzbit foamea şi pofta, încinge o tigaie teflonată până se evapora instantaneu o picătură de apă aruncată în ea. Între timp, porneşte la maxim şi cuptorul. Scoate carnea de la frigider, usucă bucăţile cu un prosop de bucătărie curat şi aruncă-le în tigaia fierbinte. După un minut, dacă se desprind uşor, întoarce fripturile pe cealaltă parte şi mai lasă-le puţin la rumenit. Înainte de a băga friptura la cuptor, apucă bucăţile cu un cleşte şi presează-le laturile înguste pe tigaia încinsă, pentru a sigila complet sucurile înăuntru.

La cuptor carnea stă cam cinci minute pentru „în sânge” şi şapte-opt pentru „bine făcut”. După ce o scoţi, aşteptarea nu e gata. Acoperă friptura cu folie de aluminiu şi las-o să pufăie până perpepeleşti pe grătar sferturile de roşie şi ciupercile.
În final, presară carnea fragedă, aromată şi uşor caramelizată graţie zahărului din bourbon cu un praf de sare şi piper proaspăt măcinat. Adaugă şi legumele pentru un festin perfect. Poftă sănătoasă!

aloo gobi

 

Vită Hoisin

Muşchi de viţel cu sos de muştar şi multe feluri de piper

Rețete dietetice

 

Google Analytics Alternative