Follow reteteistete on Twitter

Coq au vin

De trebuință

0,5 kg piept de pui (sau patru pulpe), 300 gr vin roșu , 1 ceapă, 3 căței de usturoi , 3 frunze de dafin , 1 linguriță de cimbru ,
3 linguri de ulei de măsline

ABSOLUT opțional

100 gr de unt , 200 gr șuncă

 

retete usoare

 

 

 

 

Coq au vin- retete straine

Retete-istete.ro te invită să gătești mai rapid și mai sănătos, dar la fel de savuros, o legendă a bucătăriei franțuzești.

Alde Obelix punea în găteala asta cât pui, atâta unt și șuncă. Dar cum după masă el pleca să dea de-a azvârlita cu Cezarii, Retete-istete.ro a adaptat rețeta pentru un rezultat mai sănătos, dar la fel de gustos.

Fluierând Marseilleza, iei jumătate de kil de piept de pui și-l tai în patru bucăți mari sau, mai à la ancienne, patru pulpe. Într-o tigaie, încingi o lingură de ulei și rumenești carnea pe toate părțile – ai grijă să usuci bine bucățile pe un șervet curat, că altfel sare uleiul și nici nu se aurește frumos orătania.

Când e gata, pui tigaia de-o parte și iei o cratiță mare. Torni în ea vreo două linguri de ulei și călești o ceapă tocată mărunt cu trei frunze de dafin și o linguriță de cimbru. Pe lângă astea, puriștii ar mai pune și jumate de pachet de unt și vreo două sute de grame de șuncuță grăsuță tăiată cubulețe.

După ce s-a rumenit ceapa, mai aromezi totul cu trei căței de usturoi feliați, și după un minut, torni 300 de grame de vin roșu, bun și sec (Merlot sau Cabernet). Amestecând mereu, lași să bulbucească sosul de vin până scade vizibil, apoi scufunzi în el bucățile de pui. Pui un capac pe cratiță și o lași pe foc mediu spre mic circa 30 de minute, până se înroșește de plăcere coq de la vin.

Ca garnitură, retete-istete.ro ar servi legume (morcovi, brocoli, varză de Bruxelles) fierte la aburi, mai ales dacă sunt de ispășit și păcatele unui untișor sau șuncuțe aterizate nu-știu-cum peste coq au vin.

ciuperci la gratar

 

Pui vietnamez cu scorțișoară

Pui Makhani 

Vită japoneză cu orez

 

Google Analytics Alternative