Follow reteteistete on Twitter

Pește provensal

De trebuință

2 roșii
1 ardei gras
1 ceapă verde
2 căței de usturoi
2 pești “de mâncat odată” – păstrăv, macrou, dorada

De aromat

1 lingură de zeamă de lămâie
1 lingură de ulei de măsline
cimbru, piper

retete usoare

 

peste provensal

Deși e franțuzească, singurul lucru pe care trebuie să-l știi despre bucătăreală cu această rețetă simplă și rapidă e cum se bagă tava la cuptor. Pentru această aptitudine, vei fi răsplătită cu o mâncare ușurică, sănătoasă, dar plină de savoare.

Așa că de ai cinci minute, taie roșiile în sferturi, ardeii în fâșii, usturoiul în feliuțe și ceapa verde în rondele. Dă de-o parte capul și coada peștilor și împarte trunchiurile în trei bucăți, să se facă repejor.

Pune legumele și peștele într-o tavă de sticlă, împreună cu zeamă de lămâie, piper și cimbru. Toarnă o lingură de ulei de măsline și dă înotătoarea din Provence la cuptor, 20  de minute la foc mediu, cam 200 de grade.

Dacă lângă tavă ai mai pus și două felii de pâine neagră învelite în folie de aluminiu… Mon Dieu… ce delicii vei savura deseară.

 

peste provensal

 

Tocăniță belgiană cu bere neagră

Pește cu portocale la cuptor

Rețete ușoare

 

Google Analytics Alternative