Follow reteteistete on Twitter

Ratatouille

De trebuință

1 vânătă
2 dovlecei sau zucchini
2 linguri de ulei de măsline
1 ceapă mare
2 ardei grași
3 roșii
1 lingură de făină

De aromat

2 căței de usturoi
rozmarin, cimbru, semințe de coriandru zdrobite, dafin

 

retete usoare

 

 

ratatouille

Ratatouille nu e o rețetă. Este chintesența filozofiei culinare din Hexagon, o axiomă pe care fiecare tante încearcă să  o dovedească în stilul său. Așa că și retete-istete.ro a pus în oală propria interpretare a clasicului deliciu franțuzesc.

În mod tradițional, ingredientele sunt călite pe rând în ulei, apoi combinate într-un crătițoi generos. Noi însă am făcut un ratatouille mai sănătos, dar la fel de gustos, rumenind legumele pe tigaia grătar. Astfel, am eliminat aproape complet uleiul ars din mâncare, iar vinetele, dovleceii și ardeii și-au păstrat aromele naturale, proaspete, ne-înecate în grăsime.

Dar până la grătar, multe sunt de făcut. Mai întâi tai vânăta cu tot cu coajă în bucăți mari, pe care le presari cu sare și le pui într-o sită. După aceea, potrivești peste vinete o oală plină cu apă, care să le preseze pentru a scoate amăreala din ele.

Vinetele o să fie perfecte într-o jumătate de ceas, așa că ai timp să toci mărunt o ceapă. Călește-o în puțin ulei până se aurește (mda, ceapa nu merge  făcută pe  grătar), apoi adaugă usturoiul pisat și roșiile curățate de semințe și mărunțite. Bulbucește totul până se face un sos groscior, apoi treci la coadă tigăii grătar.

Încint-o bine și  pune pe rând vinetele, dovleceii tăiați cu tot cu coajă în bucăți mari și ardeii curățați și tăiați sferturi. Când legumele se înmoaie puțin și fac dungi, trece-le într-o cratiță mare. Presară o lingură de făină, adaugă sosul  de roșii, mirodeniile, o lingură de ulei de măsline și puțină apă. Treci cratița pe foc mic și las-o un sfert de oră, până se îngroașă capodopera.

Servește ratatouille-ul foarte fierbinte, altfel n-o să ai timp nici de un O-la-la până se vor goli farfuriile.

pui vietnamez cu scortisoara

 

Spanac în unt de alune

Tofu cu ghimbir

10 Rețete foarte ușoare

 

Google Analytics Alternative