Cârnați de pui

carnati de pui fara invelis

Cu deliciul ăsta, carnati de pui, treaba e ca la sala de fitness. Curaj îți trebuie să te apuci. După aceea descoperi cât de ușor și sănătos este. Încearcă azi! După ce treci de partea cu înfofolitul “cârnaților” de pui în folie de plastic, nici că se poate o rețetă mai simplă și mai rapidă.

Mai întâi toci cât poți de mărunt pieptul de pui. Bine ar fi să ai un blender la îndemână, că și la sală ai aparate de electrostimulare. Odată mărunțită carnea, amesteci bucățelele de ardei și roșie cu mirodenii și ulei.

Acum e acum… Întinde o folie de plastic peste tocător. Peste folie pune un strat de tocătură de pui gros cam de 1 centrimetru și cuprinzător cât o palmă de domn bine crescut. În mijlocul puiului așterne una-două tulpini de sparanghel, iar deasupra pune o lingură din amestecul de roșie, ardei și mirodenii.

Folosindu-te de folie, rulează tocătura și umplutura până ce obții ceva ce s-ar putea numi cârnat. Scoate folia de plastic și pune cârnatul într-o tavă pavată cu folie de aluminiu. Dă totul la cuptor cam 30 de minute la 200 de grade.

Servește mirobolantul rezultat cu un sos făcut dintr-o lingură de iaurt, una de piure de roșii plus trei căței de usturoi bine zdrobiți. Poftă sănătoasă!

De trebuință

0,5 kg piept de pui
1 ardei gras tocat mărunt
1 roșie tocată mărunt
6 tulpini de sparanghel

De aromat

Cimbru, chimen, paprikă, oregano cât iei între două degete generoase
1 ardei chili uscat (sau o linguriță rasă de piper cayenne)
o lingură ulei de măsline