Orez cu tofu, legume și sos de soia

reteta japoneza

În zilele de post sau când simți că ai vrea să trăiești 250 de ani, asta e rețeta simplă și rapidă care-ți trebuie. Fără grăsimi, fără chimicale, doar legume proaspete, proteine vegetale și muuuultă înțelepciune orientală.Orez cu tofu, legume și sos de soia, este o reteta traditionala japoneza.

Mai întâi fierbi orezul la aburi. Când e gata, îl “pufoșezi” cu o furculiță, apoi îl amesteci cu oțetul în care ai dizolvat sarea și zahărul.

După aceea călești ceapa într-o lingură de ulei de măsline. Când s-a făcut transparentă, torni lingura de sos de soia și lași câteva minute la bulbucit.

Următoarea care ajunge în cratiță e roșia. După ea, la cinci minute, vin dovlecelul și brânza tofu.

Când s-a înmuiat dovlecelul, adaugi morcovii și mai fierbi totul cinci minute – morcovii trebuie să rămână crocanți.

La final, pui lucrătura de legume peste orez și te gândești ce ai vrea să-ți gătim pentru aniversarea celui de-al doilea centenar. Poftă sănătoasă!

De trebuință

1 cană de orez rotund (cel mai bun e orezul de sushi)
1 vârf de cuțit de sare
1 linguriță de zahăr
1 lingură de oțet de orez
150 gr de tofu tăiat cubulețe
2 cepe tocate mărunt
1 morcov tăiat rondele
1 dovlecel tăiat cubulețe
1 roșie tocată mărunt
1 lingură sos de soia
1 lingură ulei de măsline