Păstrăv în sos de roșii

 

Gateste simplu si rapid: reteta gustoasa de pastrav in sos de rosii, obligatoriu pastrav romanesc si sos din tomate italiene. Din apele românești (ok,  de la magazin) am luat păstrăvii. Din bucătăria italiană ne-am inspirat pentru sos. Dar noi am gătit această rețetă simplă și rapidă pe care o poți savura indiferent ce dietă ții. Pastravul in sos de rosii este cea mai dulce reteta preparata vreodata.

Mai întâi meșteșugești sosul de roșii. Călești în ulei de măsline ceapa și usturoiul până  se auresc frumos. Adaugi pe urmă roșiile tocate mărunt sau bulionul și dai într-un clocot. Când totul a devenit o pastă frumos mirositoare, pui și condimentele.

Acum tai peștele în rondele late de două degete subțiri pe care le adaugi peste sosul bulbucind alene.

Bagi tava la cuptor cam juma’ de ceas la 200 de grade, apoi servești cu mămăligă proaspătă sau pâine abia adusă de la brutărie. Atenție la oase și poftă sănătoasă!

De trebuință pentru pastrav in sos de rosii

2 păstrăvi proaspeți
4 roșii bine coapte (sau patru linguri cocoșate de bulion de roșii mai groscior)
1 ceapă tocată mărunt
3 căței de usturoi bine zdrobiți
ulei de măsline

De aromat

Câte o linguriță rasă de busuioc,  oregano, chimen și cimbru
Câteva boabe de piper
1 lingură sos de pește