Pui cu năut

iahnie de naut

Mai ții minte cum ademeneai la țară la bunica puii de găină înapoi în poiată? Ei bine, tot așa,cu boabe, am adus și noi rețeta asta simplă și rapidă în farfuria ta: pui cu naut.

Tehnic, e o iahnie, dar mult mai ușoară, în care gustul deosebit al năutului face o casă tare frumoasă, în ciuda crizei imobiliare, cu pieptul de pui.

După ce ai ținut năutul în apă rece vreo trei-patru ore, îl fierbi încă vreo 45 de minute,  până se înmoaie. Scurgi apoi apa și adaugi boabelor pieptul de pui și piure-ul de roșii. Completezi cu apă cât să acopere toate minunățiile din oală și o lași să bolborosească la foc mediu.

Între timp, încălzești uleiul într-o tigaie “care nu se lipește” și rumenești cam cinci minute ceapa, usturoiul și ardeii. Torni pe urmă combinația în oala cu pui și năut, după care aromezi cu oregano, chimen, chili și piper.

Un sfert de oră mai târziu, ești gata să servești o cină de excepție, mai ales dacă faci o salată de salată verde înnobilată cu iarba pe care tot de la bunica o știi, “cepoasa” leurdă. Pofta sănătoasă!

De trebuință

250 gr de năut
1 piept mare de pui tăiat în bucăți
300 gr de piure de roșii
1 ceapă tocată
2 ardei grași, unul verde, unul roșu, tăiați cubulețe
3 linguri de ulei de măsline

De aromat

3 căței de usturoi mărunțiți
2 ardei chili uscați (sau praf de chili)
1 linguriță de chimen
1 linguriță de oregano
1 praf de piper