Ciorba radauteana – reteta traditionala cu multa smantana

ciorba de pui in stil radautean

Toata lumea apreciaza ciorba traditionala radauteana ca un meniu gustos si usor de facut, insa fiecare metoda de preparare are secretul ei. Retete istete va prezinta pas cu pas reteta traditionala de ciorba radauteana, asa cum se prepara in Bucovina, placuta atat la gust cat si la aspect.

Ingrediente:

  • 2 bucati de piept de pui (800g)
  • 2 cepe potrivite
  • 2-3 morcovi
  • 1 radacina pastarnac
  • 1 radacina telina
  • 1 lingura ulei
  • 2 catei de usturoi
  • 4 oua (numai galbenusurile)
  • 1 ceasca mare de smantana cu grasime cel putin 25%
  • 2 linguri de otet, sare, patrunjel

Mod de preparare ciorba radauteana:

Pieptul de pui se fierbe intreg in 4 litri de apa cu sare, intr-o oala mai mare pentru a permite sa colectam spuma ce se va forma. Carnea nu se fierbe mult ci numai atat cat isi schimba textura si culoarea. Se scoate si se taie cubulete sau fasii dupa preferinta. Se adauga la loc in oala si se continua fierberea.

Separat se pregateste zarzavatul: ceapa taiata marunt, morcovul, pastarnacul si telina fie tocate mai mare la cutit, fie date prin razatoarea cea mare. Intregul amestec de zarzavat se innabusa intr-o craticioara cu o lingura de ulei ca sa nu se prinda. Se lasa numai putin, decat sa se inmoaie. Se ,, stinge” cu un polonic de supa de la carnea care fierbe si apoi se rastoarna totul in oala. Se lasa la fiert pana carnea e perfect fiarta.

Prepararea liezonului:

Smantana tinuta in prealabil cam doua ore la temperatura camerei se amesteca uniform cu galbenusurile intr-un castron mai mare. Se ia treptat numai cate o lingura de supa si se amesteca uniformizand compozitia pana cand aceasta va capata o temperatura cat mai fierbinte, apropiata de cea a supei din oala. Rasturnam intregul castron in fir subtire peste supa mestecand continuu. O potrivim de sare, o acrim dupa gust, adaugam usturoiul pisat si ciorba-i gata!

Patrunjelul se pune numai proaspat tocat la servire.

Ciorba radauteana este usor de facut, seamana cu ciorba de pui a la grec sau chiar si cu ciorba de burta.