Scrumbie cu acrituri, gratar de peste delicios

Acum, că tot a venit sezonul grătărelor, rețete-istețe.ro îți propune să încerci rețeta asta ușoară și rapidă scrumbiile cu acrituri, în tandem cu atot-stăpânitorul cotlet de godac și cu tiranica ceafă din același râmător.

Găteala e foarte simplă, nu trebuie să ai grijă de ea (doar s-o întorci de două ori). În schimb rezultatul e mult mai sănătos decât mai tot ce a sfârâit vreodată în poienile patriei.

Dacă scrumbiile sunt deja curățate, așează-le cu grijă pe câte o folie de aluminiu pusă în două. Adaugă fructele acre crestate cu un cuțit, ca să iasă mai ușor sucurile și codițele de ceapă verde tocate mărunt.

Toarnă puțin ulei de măsline și mai pune și un praf de sare. Închide foliile  și aruncă pachețelele pe grătar. Întoarce-le de două-trei ori, în funcție de tăria focului. Nu-ți fă griji, folia de aluminiu nu va lăsa peștii să se ardă. Pune restul de ceapă (“căpățânile” albe) pe grătar. Va ieși o garnitură senzațională.

Când aromele vor fi adunat tot neamul pisicesc pe o rază de zece kilometri, devorează cu mânuța scrumbii cu acrituri verzi. Mare grijă însă, peștii aștia au la oase ceva de speriat, dar dulceața lor nu se compară cu a niciunei alte vietăți crescute în apă. Poftă sănătoasă!

De trebuință

2 scrumbii de Dunăre
1 castron de fructe acre (vișine abia pârguite, merișoare verzi, corcodușe, coarne)
2 cepe verzi
4 linguri ulei de măsline
folie de aluminiu
un grătar bine încins